Fondatorii Instagram au plecat de la Facebook mai bogați și mai bosumflați

de: Răzvan Băltărețu
25 09. 2018

Când fondatorii unei aplicații decid să plece din companie, e un moment istoric cel puțin pentru acel produs. Septembrie 2018 marchează plecarea fondatorilor Instagram. Pleacă mai bogați și mai supărați că Facebook, compania care deține Instagram, vrea și mai mulți bani.

Pe 6 octombrie, Instagram va împlini opt ani. Va fi prima aniversare fără cei doi fondatori: Kevin Systrom și Mike Krieger. Ei au decis să plece ca să-și urmeze visurile în timp ce cele mai multe informații indică o plecare pe fondul presiunilor din partea Facebook.

[related]

Din 2012, Facebook deține Instagram pentru care a plătit 715 milioane de dolari. Era „tranzacția de un miliard de dolari”, dar suma a mai scăzut din cauza scăderii prețului acțiunilor rețelei sociale. Oricum, o mulțime de bani pentru Facebook de atunci și pentru o aplicație pe care mulți o ignorau.

Achiziția a făcut însă Instagram să treacă de la 13 angajați și 30 de milioane de utilizatori la aproape un miliard de utilizatori – pe Android și iOS – și peste 550 de angajați.

Plecarea se face sub semnul a două declarații ale lui Systrom așa cum le-a pus în scrisoarea de adio: „[…] ne luăm (el și Krieger – n.r.) timp liber ca să ne explorăm curiozitatea și creativitatea din nou […]” și „ca să construim lucruri noi e nevoie să ne dăm un pas în spate, să înțelegem ce ne inspiră și să vedem ce are nevoie lumea”.

Instagram a popularizat „arta pentru săraci”

Cei doi consideră că ce-au făcut cu Instagram e artă sau, cel puțin, un produs al curiozității. Acel „din nou” arată că, în strategia lor, dacă se rup de un gigant ca Facebook pot livra încă un produs curios și creativ. O analiză pe larg a scrisorii lor de plecare a fost publicată de Business Insider.

Realitatea e însă că Instagram a fost un produs bun pentru poze proaste și cam atât până să înceapă să prindă la utilizatori. O parte din succes, dacă nu cea mai mare, se datorează fix Facebook care a accelerat creșterea (inclusiv cu lansarea aplicației pentru Android).

Numesc produsul Instagram „artă pentru săraci”, pentru că pozele sunt meschine. În prezent, cea mai mare rezoluție e de un pixel. Înainte era la aproape jumătate.

Ca să-ți dai seama mai bine: o poză pătrată pe Instagram are o rezoluție de 1.080 x 1.080 pixeli. Cele mai multe telefoane au ecrane Full HD, adică 1.080 pixeli pe lățime. Au făcut pasul la noua rezoluție fix pentru acelea. Dar pe piață sunt și telefoane cu ecrane 2K, există și opțiune de-a folosi Instagram de pe desktop.

Acesta e doar un detaliu. Ce-a reușit Instagram a fost să popularizeze filtrele, astfel încât orice poză mizerabilă să arate bine. Odată cu „filtrarea” și încărcarea pe platformă e redusă și calitatea imaginii. În cei șase ani de stat la Facebook, aplicația a mai primit câteva formate noi pentru imagini, aplicații secundare (ca Boomerang) și un design nou. Și a copiat funcționalități de pe unde a putut.

În prezent, camerele de pe telefoane sunt excelente, dar nu ți-ai putea da seama de asta pe Instagram. Acolo, imaginile încă sunt tratate ca și cum rețelele sociale sunt la început, procesarea foto de asemenea, iar cea mai bună cameră e pe un telefon Nokia care n-are aplicația.

Facebook copiază sau cumpără. Asta a cerut și de la Instagram

În aprilie 2018, a apărut informația că Mark Zuckerberg, fondatorul și directorul Facebook, le-a cerut celor de la Instagram să copieze funcția stories de la Snapchat. Versiunea oficială e că a fost o creație internă, dar Systrom a spus atunci că, de fapt, au fost ceva tensiuni pe tema asta.

În septembrie 2018, Instagram are stories copiate de la Snapchat și are IGTV, un hub pentru videouri mai lungi, profesionale, similar cu ce-ai găsi pe YouTube. Astfel, Facebook s-a asigurat că ia de la concurență și aduce în propria ogradă. Adică ce-a făcut încă de la început, a cumpărat concurența sau a sărăcit-o până a dispărut. Nici Snapchat nu stă excelent.

Instagram trebuie să facă un singur lucru pentru Facebook: bani

Dacă ai fost și pentru o secundă atent la Facebook de la începutul anului pânâ acum, ai aflat deja că Mark Zuckerberg & comp. sunt urmăriți cu atenție ca să nu mai ajungă propagandă pro-rusă, manipularea sau informațiile false la milioane de utilizatori. Sunt circa 2,2 miliarde de utilizatori în întreaga lume și, ei bine, masa asta de oameni crește greu.

Implicit, Instagram a devenit noua sursă de bani. Bloomberg susține că Instagram valorează aproximativ 100 de miliarde de dolari. Până la finalul lui 2020, ar ajunge să asigure 20 de miliarde de dolari venituri pentru Facebook.

[related]

E totul despre bani pe măsură ce Facebook s-a umplut de manipulare, politică, hate speech și extremism. În egală măsură, Instagram a rămas un loc cât de cât curat cu poze cu: mâncare, femei, mașini, câini, pisici, vacanțe, mai multe femei, mai multe pisici și videouri. Implicit, și brandurile vor atenția utilizatorilor de acolo, așa că sunt dispuse să bage bani.

Systrom și Krieger pleacă, înainte de toate, mai bogați și mai cunoscuți printre investitori dispuși să le gireze următorul produs, oricare ar fi acela. Totodată, pleacă bosumflați, că au crezut că Facebook cumpără un produs pe care doar să-l susține. Ceva similar a făcut Yahoo când a cumpărat Tumblr și a eșuat lamentabil în a valorifica produsul acela. Facebook nu-și permite astfel de greșeli, mai ales că le-a văzut la alții.

Când Zuckerberg a prezentat ultimele statistici pentru produsele sale, a spus că Instagram crește de două ori mai repede decât Facebook. Pentru acea creștere, vor fi puși acum șefi care să „tureze” rețeaua asta socială cu imagini până când va face zeci de miliarde.


Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.